10.02.2009

Identitatea – cu atât mai mult în cazul registrului creativităţii (şi nu doar vizuale) – nu este deloc un lucru de neglijat (imaginaţi-vă numai – ne îndeamnă Zdenka Badovinac – ce s-ar putea întâmpla dacă toţi artiştii prezenţi la Bienala de la Veneţia ori la documenta de la Kassel ar purta unul şi acelaşi nume!). Însă din punct de vedere cronologic, mie una îmi este până la urmă egal dacă prima înregistrare în conştiinţa publică a fost cea a episodului scrisorii deschise adresate premierului sloven de centru-dreapta al momentului, lider al SDS (Partidul Sloven Democrat) – pe nume Janez Janša (scrisoare ulterior publicată în deschiderea volumului retrospectiv Name Readymade, Moderna Galerija, Ljubljana, 2008) – ori cea a ceremoniei căsătoriei civile a lui Janez Janša (Davide Grassi) cu Marcela Okretic, avându-i drept cavaleri de onoare pe Janez Janša şi Janez Janša. Important este, potrivit spuselor lui Janez Janša, faptul că trei persoane decid brusc ca, în interiorul unei geografii spaţio-temporale clar definite, să-şi aproprie acelaşi nume, introducând astfel în sistemul administrativ un virus ce face imposibilă distincţia (deopotrivă în sfera publică şi privată) în afara datelor suplimentare ce privesc data naşterii, profesia, cetăţenia ori rezidenţa.

Despre ce anume vorbim? Proiectul JJJ, cum este el denumit de teoreticianul Amelia Jones, adoptă numele puterii pentru a reevalua istoria artei contemporane din Slovenia. În primul rând, cei trei actori ai acestui performance nu sunt simple figuri anonime: Emil Hrvatin, Davide Grassi şi Ziga Kariz – deşi aparţinând unor generaţii diferite – lucrează de bună vreme, în plan local şi internaţional, în câmpul editorial şi al performance-ului, al mixed-media art şi, respectiv, al artei  vizuale. Ei bine, în vara lui 2007 pasul este consumat fără dificultăţi, potrivit legislaţiei slovene destul de flexibilă în astfel de cazuri, la scurt timp cei trei performeri înscriindu-se în SDS şi declanşând o serie de acţiuni şi intervenţii ce atrag atenţiagenerală asupra chestiunilor referitoare la istoria recentă a noţiunii de „naţionalitate” (iar în acest punct, poate că nu este cu totul hazardată invitarea în discuţie a conceptului de „cetăţenie fluidă”, aşa cum este el propus de antropologul bulgar Ivaylo Ditchev –

www.eurozine.com/articles/2006-02-15-ditchev-en.html – drepturi şi privilegii, solicitări şi refuzuri aduc – în ambele cazuri – sub lupă arbitrariul noului spaţiul socio-politic). Decizie dealtfel individuală, în acord cu motivaţia interioară, schimbarea numelui devine aici „spectacol social particular”, act subversiv ce dizolvă autoritatea şi funcţia simbolică a „acelui Janez Janša”, dezavuare a identităţii intime, artistice ori publice, dezvăluire – în ordinea senzaţionalului – a schimbărilor ideologice survenite în urma dizolvării fostei Iugoslavii, comentariu critic asupra automatismelor mass mediei gonflabile. În 2007, la scurtă vreme după înregistrearea oficială a noilor „de-numiri”, Proiectul JJJ pune la cale prima expoziţie, în Mala Galerija: Triglav includea performance-ul din 1968 al grupului OHO, plus două alte reconstituiri ale sale – cea din 2004, semnată de Irwin, şi cea datată 2007, a lui Janez Janša, Janez Janša, Janez Janša, Mount Triglav on Mount Triglav. La foarte scurt timp, performance-ul realizat în ianuarie 2008 la Berlin, Signature Event Context (ce împrumută numele unui eseu al lui Jacques Derrida) adaugă Proiectului JJJ comentariul de subsol referitor la interpretarea colectivă a trecutului.

În interviul acordat lui Lev Kreft (www.aksioma.org/name/press/interview_kreft.pdf), gestul este explicat de Janez Janša ca intervenţie în chiar miezul relaţiei dintre artă şi viaţă, gest localizat la răspântia dintre public, privat, politic, administrative, juridic şi mediatic. Repet, Janez Janša nu funcţionează drept simplu nume de scenă, pseudonim artistic colectiv; însuşirea lui administrativă declanşează „irupţia adevărului în artă” şi, cu toate riscurile asumate, procesul câştigă similaritate cu demersul unui Duchamp, atâta vreme cât, translate în domeniul artei, însăşi documentele de identificare devin obiecte ordinare, readymades.

Volumul menţionat în debutul acestui articol, Name Readymade, a fost editat cu ocazia expoziţiei din octombrie 2008 de la Forum Stadtpark, Graz, Austria (curator: Zdenka Badovinac) şi include studii şi eseuri semnate, printre alţii, de Amelia Jones, Miško Suvakovic, Zdenka Badovinac, Lev Kreft şi Antonio Caronia. MNAC – Muzeul de Artă Contemporană din Bucureşti – va găzdui la începutul lunii martie, cu ocazia finisajului expoziţiei RE:akt!, o prezentare a proiectului JJJ.