Ordine, haos şi Cupa Mondială II

Olaf Uckermann, Chaos

Acum două săptămâni încercam, prin fraze meşteşugite, să zic că HAOSUL ar fi, de fapt, o stare paradisiacă, în care toate unităţile ce formează un sistem sunt pline de energie, fericite, sărind din floare în floare şi din greşeală în greşeală, fără consecinţe majore asupra sistemului ‒ care colcăie de energie ‒ şi că ORDINEA ar apărea doar când paradisul începe să se împută, iar sistemul intră în mid-life crisis. Pe vremea când scriam asta era faza grupelor la Cupa Mondială, suprizele se ţineau lanţ, se marcau goluri multe şi mă „îngrozeam” că vor veni fazele eliminatorii, cu meciuri strânse şi nervoase, puţine goluri, mai mulţi stopperi decât atacanţi. Asemuiam faza grupelor cu HAOSUL şi fazele eliminatorii cu o ORDINE din ce în ce mai sufocantă. Ziceam că, decât o finală nervoasă şi plicticoasă pe care să o câştige Germania, aş prefera o finală Olanda ‒ Costa Rica, pe care să o câştige Chile. Ei, au trecut două săptămâni şi parcă am îmbătrânit, m-am deşteptat şi m-am blazat cu douăzeci de ani. Olanda, Costa Rica şi Chile au ieşit şi se anunţă, într-adevăr, o finală nervoasă pe care o va câştiga Germania.

De fapt, în fazele eliminatorii, în semifinale, a fost totuşi un meci mai deschis, în care echipele au uitat de apărare şi s-au concentrat pe atac. A fost cel mai trist spectacol pe care l-am văzut vreodată. Un grup de bărbaţi frumoşi, creţi şi bronzaţi, umiliţi în faţa propriilor femei de alt grup de bărbaţi, mai puţin bronzaţi, dar destul de virili şi ei, cărora parcă nu le venea să creadă că totul e atât de uşor, că cineva îi lasă să facă slalom neîngrădiţi şi neîmbrânciţi printr-o apărare inexistentă. Mi-am dat seama atunci că nemţii nu au înţeles că brazilienii mi-au citit articolul şi că au decis să renunţe pur şi simplu la apărare pentru a redă jocului Haosul şi Dezordinea lui originară. Şi au ales în mod conştient o apărare haotică şi dezordonată. Aproape că am plâns de ruşinea brazilienilor şi la 5-0 am stins televizorul şi m-am culcat cu inima grea, în ciuda celor 3 cafele pe care le băusem ca să rămân treaz până la loviturile de departajare. 

N-a fost singurul exemplu de renunţare la ordine şi adoptare a haosului de săptămâna asta. Se pare că am mult mai mulţi cititori decât cei şase care mi-au dat Like. Ucrainienii au continuat să-şi distrugă oraşele cu artileria pentru a le salva, de fapt, de la o ordine nedreaptă, levogiră, dictată de la Est pentru a instala ordinea mai bună, dextrogiră, de la Vest. În Irak, nişte musulmani plini de energie, adepţi ai zeiţei ISIS, au trecut la fapte mari. Un fost coleg de facultate, român din Tel Aviv, a fost trezit într-o dimineaţă de sirenele de bombe în loc de propriul telefon şi, între timp, mai mulţi palestinieni din Gaza s-au trezit morţi. La Berlin au expulzat un spion american care-i spiona pe nemţi (se pare că l-a dat de gol accentul, ca pe Brad Pitt în Inglorious Basterds). În Mediterana, s-a mai scufundat o barcă plină de refugiaţi sirieni, produsul unei alte lupte contra unui alt tip de ordine şi s-a mai scufundat o ambarcaţiune primitivă plină de refugiaţi congolezi dintr-o zonă unde nici Voldemort nu mai ştie care-i ordinea lucrurilor. În România au construit în timp record o aripă de lux la Jilava pentru magistraţi, doctori, administratori, politicieni corupţi şi rudele lor. Stai, ho, opreşte-te! Ai fost prins cu porumbelul în gură: de fapt, asta-i dovadă clară de ORDINE, nu de HAOS, ce naiba. Scuzaţi-mă, m-am lăsat dus de val. Vă spuneam că aceste două săptămâni m-au dat peste cap. OK, e un pic de haos acum când toţi doctorii, magistraţii, administratorii şi politicienii se ascund prin peşteri, dar va trece şi asta în curând şi o nouă ordine, mai dreaptă şi mai bună va triumfă. Important e să stârpim putregaiul, „la pourriture” cum zicea un personaj negativ dintr-un film excelent cu Alain Delon, Alibi pentru un prieten, de pe vremea când mai vedeam filme franţuzeşti de acţiune la cinema.  

Acum mănânc un croissant şi beau un fresh de „grepf şi portocale” la French Bakery, vis-à-vis de Piaţa Domenii, în Bucureşti şi toate par a fi la locul lor. În piaţă sunt nişte roşii superbe, olteneşti, trei farmacii şi un magazin de peşte super-apetisant, tocmai a trecut un beţiv care cere un leu să-şi ia şi el o pâine, doi masculi bruneţi şi onctuoşi vând maşini second hand la telefon şi lângă mine o agentă de vânzări de la Dormeo îşi sună clienţii cu o nouă oferta de perne şi va continua aşa cam până la ora 8 seara şi la fel va face şi în weekend, dar doar până la 6.30.

Abia aştept finala şi, semn de maturitate ireversibilă, sper să nu am iarăşi şi iarăşi dreptate. 

P.S. Dacă la data publicării s-a jucat deja finala şi a câştigat Argentina, îmi retrag cuvintele cu o mişcare viguroasă de sucţiune.

 

Foto via