Levente Molnar of „Son of Saul”, Best Motion Picture – Foreign. Photo by @inezandvinoodh #goldenglobes

A photo posted by Golden Globes (@goldenglobes) on

de Kata Köllő

Am ajuns la un fel de „final countdown” în cea ce priveşte drumul extraordinar şi plin de succese – cu totul neaşteptat şi neprevăzut – al filmului maghiar Fiul lui Saul/Son of Saul/Saul fia. Peste câteva zile, mai exact în 28 februarie, aflăm dacă filmul regizat de László Nemes Jeles primeşte şi premiul cel mai prestigios din cinematografie,  adică premiul Oscar.

În aşteptarea marelui eveniment, am discutat cu actorul Levente Molnár, care, după cum probabil este ştiut, joacă rolul lui  Abraham Warszawski.

 

– Ţi-ai făcut deja bagajele sau nici nu ai prea avut timp să le desfaci de la Gala Golden Globes?

– Trebuie să recunosc, că în ultima vreme, am bagajele împrăştiate un pic, dar nu mă plâng, să nu fiu înţeles greşit…

 

– Ţi-ai cumpărat tot ce trebuie la un astfel de eveniment?

– În principiu am deja tot ce-mi trebuie la un astfel de drum, am deja experienţă acum. La decernarea premiilor de la Cannes am fost ajutat, m-au contactat de la firma Tudor Tailor, însă la Golden Globes am mers deja pe mâna mea. E o experienţă nouă, dar se poate învăţa.

 

– După o introducere cam tabloidă, să trecem la lucruri mai serioase. Cum se poate ajunge într-un astfel de proiect, despre care la faza de start e şi normal că nu se ştie dacă o să aibă succes sau nu. Trebuie să ai noroc, să ai cunoştinţe, relaţii? Să fii la locul potrivit în momentul potrivit?

– În prima fază am fost contactat de către directoarea de casting, mi s-au cerut nişte poze, pe urmă un video, după care am avut o întâlnire personală, unde am discutat destul de mult. După toate acestea am fost invitat să particip la acest proiect. Dar de fiecare dată când sunt întrebat, ţin neapărat să menţionez numele lui Balázs Krasznahorkai, el este un colaborator al lui László Nemes, şi cu care mă cunosc de mult timp. El a atras atenţia regizorului asupra „actorului Levente Molnár”. Noi ne ştim de mai mult de zece ani, cu toate astea nu e o prietenie în care ne sunăm zilnic, dar repet, el ştia despre mine. Iar când e vorba de un casting, unde se caută actori, oamenii pun mâna pe telefon şi te contectează.

 

– Ai mai jucat în filme, dar totuşi, ce înseamnă pentru cariera ta de actor acest film?

– Într-adevar această producţie are un drum mai aparte, mai strălucitor, dar cu toate astea, nu ştiu să spun încă, dacă asta înseamnă ceva mai mult, decât cea ce este: un succes, de care încercăm să ne bucurăm cu toţii.

 

– Din 11 martie filmul ajunge şi în cinematografele din România. Poţi să ne spui câteva detalii despre acest eveniment?

– Da, din 11 martie rulează în cinematografele din România, sunt foarte curios de percepţia publicului. Deşi acţiunea filmului se desfăşoară la Auschwitz, îndrăznesc să spun, că nu este un film despre Holocaust, este un film despre umanitate, despre şansa de a păstra – în condiţii terifiante – sâmburele umanităţii în noi înşine. Oroarea este prezentat nouăzeci la sută din acest film prin vizorul unui singur individ.

 

– O să se organizeze discuţii după rularea filmului?

– Din informaţiile pe care le deţin deocamdată, ştiu că va fi un eveniment la Bucureşti şi la Cluj, unde, desigur, o să aibă loc discuţii. După aceea organizarea şi strategia prezentării producţiei aparţin de logistica distribuitorului. Pot să spun, că există o mulţime de oameni curioşi, doritori să vadă acest film, ceea ce ne onorează.

 

– Ştim că eşti foarte activ în organizarea TIFF-ului, ai proiecte personale în cadrul festivalului (Mănăştur Open Air, sau Zece pentru film), ce ne poţi spune, o să fie prezent filmul la festival?

– Avem toate speranţele.

 

– M-ar interesa cum te-ai pregătit sufleteşte pentru acest proiect? Am impresia că nu este uşor să participi la naşterea unui astfel de film.

– Da, ai dreptate. Am avut şansa de a mă pregăti, ceva de vis pentru un actor, să ai această şansă. A fost o perioadă de timp în care am citit foarte mult despre această temă, ne-am uitat la filme documentare, prin care încercam să strângem informaţii despre acea perioada a istoriei. Dar m-am pregătit şi fizic, am alergat cu cătelul meu Dzsumbuj prin Făget, asta şi pentru pregatirea fizică, dar si pentru partea psihică. În momentul în care am ajuns în faţa camerei, trebuia să mă detaşez de la ororile acelea… Oamenii aceia, despre care este vorba în film, membrii Sonderkommando-ului au fost forţaţi să trăiască nişte experienţe inimaginabile, oribile, deci nu puteau să reziste altfel, decât dacă „îşi stingeau lumina în creier”. Trebuia să se comporte ca nişte roboţi, fără să se gândească, fără să aibă orice fel de emoţii, ca să poată rezista. Ştim cu toţii ce trebuia să facă în lagărul morţii: erau forţaţi să-i mintă pe semenii lor, să îi bage în camerele de gazare, pe urmă să debaraseze acel spaţiu de cadavre, să incinereze aceste cadavre, şi să facă să dispară urma lor. E ceva terifiant, cuvintele nu sunt destule pentru a descrie. Acest film caută să prezinte în aceste condiţii inimaginabile variantele posibile de prezentare a existenţei acelui sâmbure de umanitate, fără de care existenţa noastră ca oameni este imposibilă.

 

– Aşteptăm deci foarte mult să vedem filmul, până atunci ţinem pumnii, ne gândim la voi in 28 februarie. Este un casting internaţional, deci probabil aveţi susţinători în mai multe ţări.  

– Exact, este un interes mărit faţă de acest eveniment, şi dacă e să fie să câştige rodul muncii noastre acel premiu, mulţumim frumos. Dar trebuie să spun, că oricare dintre aceste cinci filme ar câştiga, este un câştig meritat. Eu ţin să mulţumesc şi aici, dragilor, mulţam fain, aşa mai pe ardeleneşte, sau mai literar: mulţumesc frumos pentru tot suportul pe care-l simt, şi pentru toate feedback-urile pe care le-am primit până acum.