Revizorul de Gogol, în regia Monei Marian la Teatrul Național din Cluj e un spectacol omogen, puternic bazat pe actori și construit în manieră tradițională. Nu găsești aici disonanțe majore, nici costume sau decoruri din filme diferite și nici ezitări regizorale venite din dorința de a-i vorbi publicului contemporan prin intermediul textului clasic.
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru Butrint 2000 au făcut o nouă chemare la evenimentul în aer liber din Sudul Albanien, într-unul din siturie grecești vechi de peste 2300 de ani, un eveniment în continuare necunoscut în turismul cultural de mare întindere. Doar încăpățânații pot ajunge în acest oraș antic, aflat la doar câțiva kilometri distanță de insula grecească Corfu și la aproximativ 300 de km de capitala Tirana.
Unul dintre motivele pentru care cineva și-ar putea dori să petreacă un week-end la Cluj este teatrul:piața e împărțită între Teatrul Maghiar de Stat și Teatrul Național Lucian Blaga, iar cei doi regizori implicați în conducerea lor Tompa Gabor și Mihai Măniuțiu sunt pe lista scurtă a celor mai buni creatori români de teatru, printre puținii despre care s-a auzit și în afara granițelor.
În imensa lor sete de cultură, autoritățile au mai găsit încă un mod de a faulta artiștii: Ordonanța de Urgență 63 publicată în Monitorul Oficial pe 2 iulie 2010. Această nouă lege spune, și, teoretic spune bine, că administrațiile publice locale trebuie să-și reducă numărul de angajați.
După cum ne-a obișnuit deja, Teatrul M. Eminescu din Timișoara ne-a mai oferit un regal cu un spectacol proaspăt ieșit de sub bagheta regizorală. Deși gândul oricui zboară la odihnă, concediu, mare, plajă, trupa timișoreană, în miez torid de vară, pe 18 iulie 2010, mai are de dat un examen în fața unui public venit din mai multe părți ale țării pentru a consuma artă adevărată în capitala Banatului.
Spectacolul lui Alexandru Dabija, În vizită, are o stilistică aparte, transpusă de scenograful Helmut Stürmer, printr-o cameră largă a unei case vechi, în spațiul generos al fostei săli de sport din Parcul Civic al Timișoarei. Fiul Peter (Colin Buzoianu) se reîntoarce în toiul iernii în casa tatălui său Helmut (Damian Oancea), pe care nu l-a văzut niciodată până atunci.
Într-o societate de oameni de teatru de toate vârstele, în care se afla din întâmplare și un critic de film cunoscut de toată lumea dinainte de 1989, se discuta nu de mult despre coincidența montării în stagiunea trecută, la noi, a mai multor spectacole inspirate de filme Breaking the Waves/ Viața binecuvântată a lui Bess al lui Lars von Trier la Sibiu (regia Radu Alexandru Nica), Festen/Aniversarea lui Thomas Vinterberg la Nottara (regia Vlad Massaci)...
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a desfășurat pe perioada a 2 săptămâni, în urma cărora am înțeles că există mai multe tendințe în stilul dramatic. O companie chinezească de teatru a montat Hedda Gabler de Ibsen în stil tradițional, în timp ce Teatrul Radu Stanca a montat Turandotul lui Gozzi în maniera pieselor naziste.
Piesa Miriam W. (It s All Greek to me) care i-a adus autoarei nominalizarea la titlul de piesa anului în Israel i-a inspirat regizorului Radu Afrim un spectacol neașteptat de liric, destul de diferit de celelalte creații ale sale care înclină balanța înspre partea comic-înduioșătoare a existenței.
M-am ambiționat să verific dacă spectacolul recomandat unor prieteni ca must see, unul dintre cele mai bune ale Bucureștiului, întrunește și la opt-nouă ani de la premieră aceeași calitate. Ei, bine, da, farmecul negru, acid al Șefelor lui Werner Schwab, în regia lui Sorin Militaru, de la Teatrul Odeon, a rămas intact dupa atîta amar de vreme.
